Copiii samanta prajita

Acesti copii, pe care eu i-am botezat astfel sunt niste copii frumosi si simpatici peste medie si care au o privire de fiinte agere la minte. Totusi, normali din punct de vedere fizic si intelectual, poate chiar cu capacitati impresionante, copiii acestia imi starnesc o puternica compasiune. Am incercat sa-mi dau seama de ce se intampla asta si am ajuns la concluzia ca mi-e mila de ei pentru ca sunt copiii parintilor lor. Acestia, persoane cu caractere puternice, au grija sa le saboteze zilnic, intr-un mod sadic, sansa de a deveni niste adulti fericiti si impliniti. Rolul acestor parinti este sa se asigura ca "semintele" lor sunt prajite bine in tuciul mahalalelor de cartier, astfel incat sa nu existe nicio sansa ca ele sa incolteasca frumos si roditor intr-o societate civilizata. Acesti ingerasi, curati si simpatici, urmeaza zilnic, cu voia dar fara cunostinta lor, cursurile unei scoli care ii pregateste sa fie oameni fara valoare (valori) .

Nu stiu cum isi petrec ziua de dimineata pana la amiaza acesti copii, cel mai probabil la TV sau calculator, dar stiu sigur ca au o "viata de noapte" extrem de intensa. Actiunea incepe cam pe la ora 17:00-18:00, in functie de cat de tare arde soarele pe cer. Atunci mamele lor ies mandre cu ei afara, si intepenesc pe un gard de la blocul vecin, cu tigara si bineinteles samanta de floare in gura, in timp ce copii se harjonesc fericiti pe strada sau prin parcari, zgariind masinile oamenilor. Cand isi aduc aminte care e scopul pentru care au iesit sa sprijine gardul isi arunca o privire in jur iar cand isi zaresc copiii, urla putin dupa ei sa fie cuminti si simt ca si-au indeplinit rolul educational. Copiii le privesc de multe ori derutati pentru ca nu-si dau seama daca vorbesc cu adevarat serios." Oare chiar e rau ca sar cu picioarele pe masinile astea din parcare? Nu cred! Pentru ca mama sta in contiunare linistita pe gard . Daca era ceva serios venea si-mi tragea vro 2."

Cu timpul copiii nici macar nu mai aud tipetele mamelor si intra intr-o stare de flux care le asigura reusita ghidusiei. Daca o comite foarte rau, eventual cu repercursiuni materiale, e clar ca urmeaza o batuta zdravana in fata tuturor, ca sa vada lumea cat se mai chinuie ma-sa sa-l educe. Daca nu sunt pierderi materiale, e posibil ca nazdravania lui chiar sa nasca un sentiment de madrie care e usor de citit pe chipul mamei dealtfel ingrjorata de comportamentul copilului sau.

Pe la ora 21:00 copilul ia ultima masa, niste chipsuri de cartofi sau in cazul cel mai bun o pizza dupa care incepe iar distractia pentru ca ma-sa nu se indura sa se desparta de fete pana la 11:00 - 12:00 noaptea. Nu se indura si nici nu vrea. Ce ea e vro proasta? Daca el sta cu baietii la baut si la table, sta si ea cu fetele d vorba. Ca nu e sluga la nimeni. Si copilul oricum nu da semne de oboseala. Doar a baut o cola pe la 10:00.

Comentarii

Rodica a spus…
Foarte frumos scris un adevar foarte dureros

Postări populare