Sunt cetatean european si am ...DREPTATE

Chiar asa.

Acum ma bucur ca am vazut acest promo la TV atata timp. Bine, ca sa fiu sincera, cand am vazut spoturile care se terminau fara sa vezi vreo urmare imi si imaginam cum tipul este luat la misto sau chiar la un tir de injuraturi de mama.

Dar ma rog, sa trecem la povestea mea care merita toata atentia caci are potential de jurisprudenta.

Face parte din categoria cum sa-mi fac dreptate singur? Cu inteligenta.

Incepem . Aveam o camera web HD de la Microsoft cumparata anul trecut in august de la Domo. O foloseam ca sa mai vb cu frate-miu in Suedia. Saptamana trecuta am constatat ca nu mai merge. Am sunat la Domo si mi-au zis ca este inlocuibila pe baza bonului si/ sau a facturii fiscale. Mi-au zis sa trimit un mail cu acestea scanate la adresa service@domo.ro . Toate bune si frumoase . Ah nu, de fapt nu sunt chiar asa. De unde sa mai iau eu bonul si factura de acum un an? Nu le-am pastrat. Eram capie la vremea aceea, aveam un copil de o luna si un pic care ma baraia zi si noapte . Cine se gandea la garantia camerei web.

Dar iata ca imi vine o idee. Am facut achizitia online. Am cautat in inbox si minune mare. Am gasit mailurile de la Domo prin care imi confirmau comanda si mailurile prin care imi confirmau plata. Asa ca am prins putin curaj.
Am trimis urmatorul mail :

Buna ziua,
Am vorbit cu colegii dumneavoastra din call center si mi-au dat aceasta adresa pentru a imi rezolva problema referitoare la produsul WebCam Microsoft Full HD LifeCam 6000.
Am comandat online anul trecut pe 31 iulie de la dumneavoastra acest produs. L-am folosit de cateva ori insa weekend-ul acesta cand am vrut sa-l folosesc am constatat ca nu mai merge si as vrea sa ma ajutati in aceasta privinta.
Numarul de comanda este 495548 pe numele Vlad Alina. Am deasemena si notificarea primita de la dumneavoastra pe aceasta adresa de e-mail, in data de 2 august 2012, cum ca acest produs a fost incasat prin card.
Va rog mult sa imi spuneti cum trebuie sa procedez mai departe pentru remedierea acestei problem.
Va mutumesc anticipat,
Alina Vlad


Am primit acelasi raspuns ca si la telefon:

produsul dumneavoastra este inlocuibil in baza bonului fiscal,va rugam sa va prezentati cu acesta impreuna cu produsul la cel mai apropiat magazin Domo.

M-am gandit ca omul nu intelesese din emailul meu ca nu mai am factura. Am mai trimis urmatorul mail :

Multumesc, dar eu am cumparat produsul online si l-am platit cu cardul deci nu am niciun bon. Pot prezenta doar dovada platii online.

Am primit urmatorul raspuns:

chiar daca ati facut achizitia online si ati platit cu cardul, cand ati primit produsul acesta a venit insotit de factura+bon fiscal, va rog sa verificati.

Deci era clar, nu aveam bon nu imi schimbau produsul.

Era cat pe ce sa accept situatia. Dar apoi am zis NU. Este absurd. Am o comanda finalizata si un numar de comanda care demonstreaza ca Alina Vlad a cumparat acest produs, in data de ..... de la Domo. Ei mi-au confirmat acest lucru, m-au gasit in baza de date si totusi fara un bonulet nu vor sa-mi inlocuiasca produsul. Cat de prostesc poate fi! Evidenta nu mai valoreaza nimic?!?

Cu alte cuvinte imi spuneau , stim ca ai dreptul sa-ti inlocuim produsul dar ca sa vezi, noi am gasit o scuza buna ca sa nu o facem, sac.


M-am enervat si mai tare. Apoi m-am calmat. Nu avea rost sa ma cert cu ei si sa-i amenint cu plangeri la Protectia consumatorului etc. Sunt smecheri si stiu ca astea dureaza asa mult si iau atata timp incat omul se lipseste de cele mai multe ori. Trebuia sa actionez inteligent si sa-i bat cu propriile arme: ignoranta si nepasarea. Asa ca am mai trimis urmatorul mail:

Nu am acele documente pentru ca nu m-am gandit ca o sa am probleme cu aceasta comanda. Erau doar niste jucării si aceasta camera. Totusi am dovada achiziție produsului. Din câte stiu eu in legislația europeană a drepturilor consumatorului, care se aplica si la noi mai nou, la achizitiile online este de ajuns sa poti face dovada achizitiei, ceea ce este valabil in cazul meu. Pentru ca la achiziție online bonul si / sau factura nu mai sunt singurele dovezi ale achizitiei produselor din magazinul dumneavoastră.

In alta ordine de idei, mai stiu si ca in fiscalitate este prevazut faptul ca poti cere un duplicat după factura de cumpărare in cazul pierderii acesteia.

De aceea va rog mult sa va interesați si sa-mi spuneti ce soluție de remediere găsim tinand cont de toate aceste aspecte. Sunt un client mulțumit al magazinului dumneavoastră si as dori sa rămân asa.

Va multumesc anticipat,


Asadar i-am incoltit ! Le-am dat 2 variante de rezolvare, ambele convenabile mie.

Dar trebuie sa va marturisesc urmatorul aspect.

Nu am habar ce prevede legislatia europeana in materia de protectia consumatorului.Doar m-am gandit logic. Bonul si factura sunt documente fiscale. Ei le emit pentru ca-i obilga legislatia fiscala, nu pentru mine. Pentru mine orice dovada ca am cumparat produsul de la ei ar trebuie sa fie de ajuns ca sa pot beneficia de dreptul meu de a schimba produsul stricat. Si era probabil ca cineva de la legislativul european sa se fi gandit si la acest aspect. Caci vorbim de achizitii online.

Iar in ceea ce priveste eliberarea facturii duplicat prevazuta in codul fiscal, nu stiu daca e valabila si pentru persoane fizice. Dar din nou, era o probabilitate uriasa ca nici ei sa nu stie.

Raspunsul la acest e-mail nu a mai venit la fel de prompt ca si celelalte, a durat cateva ore, dar intr-un final a venit raspunsul pe care il asteptam.

Sunteti foarte draguta si apreciem cunostintele dumneavoastra in domeniul legislatiei cu privire la protectia consumatorului.

Dar pe viitor ar fi bine sa pastrati bonul si facutra pentru ca daca firma de la care ati achizitionat un produs da faliment, cum o sa faceti dovada achizitiei mai departe catre un centru de service, sau catre producator ? Asta pentru dumneavoastra.

Intre timp am verificat comanda dumneavoastra si este in regula. Va rog doar sa imi comunicati la ce magazin veti merge pentru inlocuire.


Mi-am pledat cazul si mi-am facut dreptate singura. De aceea va invit sa faceti si voi la fel si sa luptati pentru drepturile voastre. Oricum nu aveti nimic de pierdut in afara de putin timp.

Comentarii

Postări populare